Am 80 de ani și sunt fiu de miner. Pe vremuri, tata făcea și 30 de grame de aur pe săptâmană. Din asta trăia familia. Pe munca a mii și mii de roșieni și pe banii pe care statul i-a luat din taxe și impozite s-au clădit și Roșia Montană, și toate localitățile din jur.
Era palpitant când vedeai firele de aur, iți bătea inima mai tare. Sunt mândru când trec pe stradă și știu că sub pasul meu e aur. Dar degeaba e aur, dacă nu e valorificat și răbdăm foamea. Dacă ar fi exploatarea minieră, tinerii ar avea unde să lucreze, localitatea ar fi intreținută, bine vazută, activată.
Acum, pentru mine Roșia Montană e un loc aproape pustiu, pentru că nu e activitate. Ce facem dacă aici nu este nimic de lucru, ce facem? Noi, bătrânii, știm: ne ducem, că așa e viața. Dar tineretul? Zona noastră, dacă nu se reactivează, urmează să dispară. O investiție de proporții ar fi bine să intre nu numai în Roșia, ci oriunde este posibil, pentru ca economia noastră să revină la adevarata soartă pe care o merită.
Dragi români, mă adresez celor care stiţi despre Rosia Montană doar de la televizor. Adevărul la Roșia Montană este foarte trist: tineretul și cei în vârstă de până la 50 de ani vor trebui să plece.
Nu putem să stăm să murim de foame. Și nu pentru că ne dorim să plecăm, ci pentru că suntem alungați de sărăcie din casele noastre. Vor rămâne aici doar părinții noștri, bunicii care au pensie.
Eu am plecat în străinatate din 2005. Am lucrat salahor, deși sunt electrician calificat. Dar probabil stiți și dumneavoastră că pâinea străinătăţii e grea şi amară. Acum am un loc de muncă temporar, îi ajut pe frații mei, care au familii şi probleme; chiar sunt un sprijin pentru ei. Dar sunt mii de roșieni, cu familii mari, unii cu rate la bănci, care nu au acest noroc. Iar investiția asta mare va aduce prosperitate zonei și zona va aduce prosperitate în cadrul țării. Va rog să susțineți proiectul minier de oriunde v-ați afla! Vă mulțumesc că sunteți alături de noi și va așteptăm la Roșia Montană!
Numele meu este Gheorghe Luchian, sunt din Roșia Montană, am 29 de ani și sunt dintr-o familie cu 6 frați. Locuim 8 persoane în două camere. Mama nu a lucrat niciodată, deci nu are pensie. Tata a fost miner, dar nu mai are de mult ajutor de șomaj. Eu am lucrat de la 13 ani, mi-am întrerupt studiile din lipsă de bani și nu mi-am împlinit visele.
Am lucrat în prospecțiuni pentru mină, iar acum sunt norocos că lucrez pentru un ONG. Dar și eu, și frații mei am merge în minerit chiar de mâine, dacă s-ar putea. Am fost plecat și în străinătate, de două ori, am încercat în construcții, restaurante, grădinărit, dar și acolo e foarte greu: sunt de plătit chirii, nu reușești să pui un ban deoparte.
Ca noi sunt mulți români, știu ce se întâmplă în țară. Dar, în Roșia Montană, mii de copii, tineri și bătrâni ar putea trăi dintr-o investiție uriașă în minerit. Dacă nu e lăsată să vină, ni se încalcă cel mai elementar drept: dreptul la viață, la dezvoltare. Unii vor să ne bage în UNESCO? Bine că nu vor să ne împăieze! Suntem oameni, ca și ei. Să vină să trăiască aici și să vadă cum este!
Vă rog să mă ajutați și să dați o șansă mineritului în Roșia Montană! Spuneți povestea mea și altora!
Vă mulțumesc!
Acum, pentru mine Roșia Montană e un loc aproape pustiu, pentru că nu e activitate. Ce facem dacă aici nu este nimic de lucru, ce facem? Noi, bătrânii, știm: ne ducem, că așa e viața. Dar tineretul? Zona noastră, dacă nu se reactivează, urmează să dispară. O investiție de proporții ar fi bine să intre nu numai în Roșia, ci oriunde este posibil, pentru ca economia noastră să revină la adevarata soartă pe care o merită.
Dragi români, mă adresez celor care stiţi despre Rosia Montană doar de la televizor. Adevărul la Roșia Montană este foarte trist: tineretul și cei în vârstă de până la 50 de ani vor trebui să plece.
Nu putem să stăm să murim de foame. Și nu pentru că ne dorim să plecăm, ci pentru că suntem alungați de sărăcie din casele noastre. Vor rămâne aici doar părinții noștri, bunicii care au pensie.
Eu am plecat în străinatate din 2005. Am lucrat salahor, deși sunt electrician calificat. Dar probabil stiți și dumneavoastră că pâinea străinătăţii e grea şi amară. Acum am un loc de muncă temporar, îi ajut pe frații mei, care au familii şi probleme; chiar sunt un sprijin pentru ei. Dar sunt mii de roșieni, cu familii mari, unii cu rate la bănci, care nu au acest noroc. Iar investiția asta mare va aduce prosperitate zonei și zona va aduce prosperitate în cadrul țării. Va rog să susțineți proiectul minier de oriunde v-ați afla! Vă mulțumesc că sunteți alături de noi și va așteptăm la Roșia Montană!
Numele meu este Gheorghe Luchian, sunt din Roșia Montană, am 29 de ani și sunt dintr-o familie cu 6 frați. Locuim 8 persoane în două camere. Mama nu a lucrat niciodată, deci nu are pensie. Tata a fost miner, dar nu mai are de mult ajutor de șomaj. Eu am lucrat de la 13 ani, mi-am întrerupt studiile din lipsă de bani și nu mi-am împlinit visele.
Am lucrat în prospecțiuni pentru mină, iar acum sunt norocos că lucrez pentru un ONG. Dar și eu, și frații mei am merge în minerit chiar de mâine, dacă s-ar putea. Am fost plecat și în străinătate, de două ori, am încercat în construcții, restaurante, grădinărit, dar și acolo e foarte greu: sunt de plătit chirii, nu reușești să pui un ban deoparte.
Ca noi sunt mulți români, știu ce se întâmplă în țară. Dar, în Roșia Montană, mii de copii, tineri și bătrâni ar putea trăi dintr-o investiție uriașă în minerit. Dacă nu e lăsată să vină, ni se încalcă cel mai elementar drept: dreptul la viață, la dezvoltare. Unii vor să ne bage în UNESCO? Bine că nu vor să ne împăieze! Suntem oameni, ca și ei. Să vină să trăiască aici și să vadă cum este!
Vă rog să mă ajutați și să dați o șansă mineritului în Roșia Montană! Spuneți povestea mea și altora!
Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu